Prof.Univ.Dr Adina Ionac
Prof.Univ.Dr Adina Ionac
Medic primar, Doctor în medicină
Cardiologie,
Luni
Programare

Parteneriat academic.

Medic primar cardiolog. Doctor în medicină. Competență în ecocardiografie.

Lucrează în sistem exclusiv privat, fără agreere pe asigurările de sănătate private sau de stat.

Prof.Univ.Dr Adina Ionac este medic primar cardiolog, doctor în medicină, cu dublă competență în ecocardiografie, atât în cea normală cât și în cea transesofagiană. Este colaborator al Clinicilor Medici’s Timișoara și șefă a Clinicii de Cardiologie din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara. Absolventă cu media 10 a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, promoția 1990. A finalizat atât rezidențiatul în medicină internă (1995) cât și în cardiologie (1998), fiind în prezent medic primar în ambele specialități. Își obține o dublă competență în ecocardiografie (1998) și ecocardiografie transesofagiană (2004). Doctoratul în medicină și-l obține cu lucrarea ” Ecocardiografia Doppler cantitativa in regurgitările valvulare mitrală şi aortică”. Activitatea universitară și-o începe ca și preparator și trece, pas cu pas, prin toate etapele până la statutul de profesor universitar.

 

Este membră a Societății Române de Cardiologie – grupul de lucru de ecocardiografie (SRC), membră a Societății Europene de Cardiologie (ESC), membră a Asociației Europene de Ecocardiografie (EAE) și a Societății Americane de Ecocardiografie (ASE). A participat și a organizat numeroase cursuri postuniversitare, atât în țară cât și în străinătate (peste 25). Și a participat la numeroase manifestări științifice (36), ca lector sau ca președinte de eveniment. Este prim autor a trei tratate de specialitate și coautor în alte șase. Este autor și coautor în 61 de lucrări publicate în reviste de specialitate românești și străine (dintre care 12 în reviste cotate ISI) și este autor și coautor în 163 de lucrări publicate în volume de rezumate de la congrese și conferințe naționale și internaționale. A participat la zece proiecte de cercetare științifică. Este Grader pentru EUROECHO 2007, Grader pentru acreditare Asociația Europeană de Echocardiografie (EAE) și Reviewer la Timișoara Medical Journal.

 

Clinica Medicis | Xclussive

      str. Sibiu, nr.8

  • Luni           1800-2000
  • Marti         –
  • Miercuri    –
  • Joi              –
  • Vineri        –

 

Experienta profesionala:

  • Sef Clinica de Cardiologie Institutul de Boli Cardiovasculare Timisoara. 27.02.2014 - prezent
  • Sef Departament VI Cardiologie Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” Timisoara. 3.03.2014 – 01.2016
  • Profesor Medic primar medicină internă și cardiologie Clinica de Cardiologie, Institutul de Boli Cardiovasculare Departamentul de Cardiologie, Disciplina Cardiologie II Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timișoara; 01.10.2011 - prezent
  • Conferentiar Medic primar medicină internă și cardiologie Clinica de Cardiologie, Institutul de Boli Cardiovasculare Cardiologie, Cardiologie Intervențională și Electrofiziologie Cardiacă Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timișoara; 1.10.2007 – 01.10.2011
  • Coordonator Laborator de Ecocardiografie Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara; 01.04.2005 - prezent
  • Șef de lucrări Clinica de Cardiologie, Cardiologie Intervențională și Electrofiziologie (Prof. dr. Ștefan I Drăgulescu), Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timișoara; 01.03.2004 –1.10.2007
  • Doctor in Medicina – lucrarea „ Ecocardiografia Doppler cantitativa in regurgitările valvulare mitrală şi aortică”; 19.04.2002
  • Medic primar Cardiologie Clinica de Cardiologie, Institutul de Boli Cardiovasculare, Timisoara; 01.12.2003 - prezent
  • Competență în Ecocardiografie Specială (Transesofagiană); 26.04.2004
  • Medic primar Medicină internă Clinica de Cardiologie, Institutul de Boli Cardiovasculare, Timisoara; 06.1999 - prezent
  • Specialist în Cardiologie Clinica de Cardiologie, Institutul de Boli Cardiovasculare, Timisoara; 01.11.1998
  • Competență în Ecocardiografie (București); 30.04.1998
  • Rezident cardiologie; Medic specialist medicina interna; Clinica de Cardiologie, Institutul de Boli Cardiovasculare, Timisoara; 01.07.1995 – 01.11.1998
  • Specialist în Medicină internă 01.02.1995
  • Asistent universitar Clinica Cardiologie II (Prof. dr. Ștefan I Drăgulescu), Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timișoara 28.02.1994 – 01.03.2004
  • Preparator Clinica Cardiologie II (Prof. Dr. Ștefan I Drăgulescu), Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timișoara; 24.02.1992 – 28.02.1994
  • Rezident medicină internă; 24.02.1992 – 01.02.1995
  • Stagiatură Secția de Medicină Internă (Prof. Dr. Caius Streianu) Spitalul Clinic Nr. 1 Județean, Timișoara; 12.11.1990 – 24.02.1992

Stagii de pregatire:

  • Pacing Seminar – Sulzer Intermedics, Brusselles, Belgium; 04.12 – 10.12.1997
  • Curs de Ecocardiografie Universitate de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" Cluj Napoca; 16.02 - 13.03.1998
  • Hammersmith Echocardiography Course, Imperial College School of Medicine, London, England; 07.06 – 11.06.1999
  • “Update in Echocardiography” Course Harvard Medical School, Boston, USA; 20.10 - 23.10.1999
  • Advanced Transesophageal Echocardiography The European Heart House, Nice, France; 10.02 – 12.02.2000
  • Curs de Informatică Medicală Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timișoara; 10. 2000
  • Annual Transesophageal Echocardiography Course St George’s Hospital, London, England; 07.03 – 09.03. 2001
  • Curs “Ecocardiografie transesofagiană” Universitate de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" Cluj Napoca; 03.03 – 14.03.2003
  • Basic Echo Workshop; 21.06 – 22.06.2003
  • “Echocardiography Today and Tomorrow” St. Wolfgang, Austria; 23.06 – 27.06.2003
  • Managementul Proiectelor de Cercetare Științifică Medicală și Farmaceutică Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timișoara; 15.03 – 22.04.2005
  • Elaborarea și Managementul Proiectelor Centrul Regional de Formare Continuă Timișoara; 16 – 22.06.2005
  • Diploma de Cardiolog European; 08.2006
  • Doppler Echocardiography from Basics to Advanced Applications Bucuresti, Romania; 29 – 31.03.2007
  • Doppler Myocardial imaging & Cardiac Deformation. Berlin, Germany; 4 – 5.10.2007
  • EAE Teaching Course. Transthoracic Echocardiography – from basic knowledge to advanced clinical applications Szeged, Hungary; 16 – 18.10.2008
  • Speckle tracking Course; 20 – 21.06.2009
  • “Echocardiography Today and Tomorrow” St. Wolfgang, Austria; 22 – 26.06.2009
  • Clinical applications of echocardiography: old and new Bucuresti, Romania; 15 – 17.04.2010
  • Explorarea ultrasonografica a arterelor si venelor membrelor inferioare Timisoara, Romania; 14.05.2010
  • The Quantitative Hemodynamic and Cardiac Function Laboratory Course; 18 – 19.06.2011
  • Advanced Echocardiography Symposium St. Wolfgang, Austria; 20 – 24.06.2011
  • Present and Clinical Practice and Future Developments of ThreeDimensional Echocardiography Venice, Italy; 27 – 28.10.2011
  • Transesophageal Echocardiography - Expert and Certification Course organized by European association of cardiothoracic Anaesthesiologists Basel, Elvetia; 8 – 11. 09.2012
  • Cursul National de Management al Bolnavului Hipertensiv. Actualitati in Diagnostic si Tratament Timisoara, Romania; 01.06.2013
  • Everything about the right heart Course; 15 – 16.06.2013
  • Advanced Echocardiography Symposium St. Wolfgang, Austria; 17 - 21.06.2013
  • Vascular Ultrasound Course Birmingham, UK; 17-18.03.2015
  • Carotid Ultrasoud Imaging Course London, UK; 14-15.05.2016