Medici’s Online. Traversăm o perioadă dificilă și poate cei mai afectați din punct de vedere medical sunt bolnavii cronici. Pentru ei, fiecare interacțiune umană reprezintă un risc. În acest context, Clinicile Medici’s propune o soluție inovativă, adaptată contextului actual.
Servicii medicale la distanță, din confortul și siguranța propriei case, fără vizite la cabinet, fără expunere la virusuri.
În premieră pentru zona de vest a României, Clinicile Medici’s Timișoara lansează reprezentanța Telemediq și deschide clinica digitală ”Medici’s Online”. Acces la platforma de monitorizare și servicii medicale la distanță au pacienții cu probleme cardiace, respiratorii, diabet sau obezitate.
Totodată, pacienții pot discuta în timp real cu medicii de familie și specialiști din peste 30 de specialități medicale. Acoperim orice tip de afecțiune pe care o poate avea un pacient. Serviciile se adresează, în special (dar nu numai), pacienților din județele Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Caraș-Severin și Mehedinți pentru care Medici’s a cumpărat drepturile de franciză, spune Dr. Adrian Bădescu, CEO Clinicile Medici’s
Medici’s pune platforma la dispoziția pacienților săi cât și oricărei alte clinici, cabinet și medic din zona de vest. Pentru informații suplimentare, pacienții, medicii și clinicile pot contacta Medici’s pe office@medicis.ro
Proiectul clinicii digitale ”Medici’s Online”, vine în sprijinul pacienților.
În condițiile izolării la domiciliu, ajutăm pacienții să acceseze medicul chiar din confortul de acasă și oferim consiliere medicală de specialitate. Nivelul de accesare a clinicii virtuale Medici’s Online poate fi de la simplu la complex. Începând cu un simplu video-call cu un medic specialist (din orice specialitate), până la monitorizare continuă. Aceasta se referă la afecțiuni din sfera cardiologică, respiratorie, a diabetului zaharat sau obezității.
Iată cum funcționează.
CONSULTATII ONLINE (NIVEL 1): Programează un video-meeting cu medicul tău de familie sau cu medicul specialist.
Pacienții au posibilitatea de a se programa pe aplicația mobilă de programari online MEDICI’S (download de pe AppStore sau de pe GooglePlay). Își aleg medicul și specialitatea, iar la tipul serviciului aleg ”CONSILIERE ONLINE”. La ora stabilită, medicul intră în contact video cu pacientul, prin telefon, tabletă sau calculator.
Pot fi transferate documente medicale la distanță (rețete, investigații, scrisori medicale), în ambele direcții (medic-pacient), iar întreaga discuție, împreună cu recomandările medicului, este înregistrată în sistemul electronic IcMed.
Consilierea online poate rezolva unele probleme medicale simple. De asemenea, este util în prelungirea prescripțiilor medicale pentru tratamente cronice sau triajul pacienților.
Pentru probleme complexe care necesită investigații și analize de laborator, pacientul va primi recomandarea de a veni în clinică. Acestea nu va mai plăti încă odată consultația, ci doar investigațiile suplimentare.
În toate cazurile care nu constituie o urgență, o stare acută sau agravată, invitația de a veni în clinică se va temporiza până după încheierea stării de urgență (pandemiei). Pacientul va putea rămâne în contact cu medicul său în toată această perioadă. Serviciile de consultații online se oferă cu titlu gratuit tuturor abonaților clinicilor Medici’s și a pacienților înscriși la un medic de familie din Medici’s.
Am decis ca pe întreaga durată a lunii aprilie, consultațiile online vor fi oferite cu titlu GRATUIT către toți locuitorii din Timiș. Acestea vor fi susținute 100% de către Clinicile Medici’s și de către personalul nostru medical.
Ne dorim prin acest efort să susținem și să sprijinim pacienții pentru a depăși mai ușor această perioadă de criză, declară Dr. Adrian Bădescu, CEO Clinicile Medici’s
MONITORIZARE ONLINE (NIVEL 2): Monitorizare permanentă pentru pacienții cronici cu afecțiuni cardiace, respiratorii, cu diabet zaharat sau obezitate, fără vizite periodice în clinică.
Prin platforma medicală Telemediq, pacienții care își achiziționează ”mobile device”-uri (spirometru, tensiometru, glucometru, pulsoximetru, cântar), pot fi monitorizați permanent. Supravegherea se face zilnic, direct de acasă, indiferent dacă locuința lor este într-un mare oraș sau într-un cătun izolat.
Condiția pentru ca pacientul să intre în monitorizare este ca acesta să aibă un smartphone și o conexiune la internet. Costul de achiziție a unui astfel de dispozitiv medical mobil este extrem de accesibil, mult sub prețul unui telefon mobil performant. Utilizarea acestor dispozitive este simplă.
Înregistrările făcute de către pacient se transmit online, pe platforma Telemediq. Acestea sunt interpretate periodic (lunar sau săptămânal) de către medicii clinicii. În situația unor valori de alertă, medicul și clinica vor primi atenționări prompte.
Acest serviciu se adresează în primul rând pacienților cu probleme cronice, cardiace, respiratorii, diabet zaharat sau obezitate. Monitorizarea permanentă a bolii lor cronice și evitarea unor complicații sau situații de urgentă este esențială. Astfel, pacientul economisește timp și bani, abonamentul lunar fiind mult mai ieftin decât o vizită la cabinetul privat.
Apoi, serviciul Telemediq se adresează persoanelor cu o viață hiperactivă, educate și responsabile. Profesioniștii din zona executivă, corporații, business care doresc să monitorizeze periodic starea de sănătate, îți pot genera proiecții grafice a stării de sănătate.
ACCES ONLINE ASISTAT LA PROFESIONIȘTI DIN STRĂINĂTATE (NIVEL 3): Un alt serviciu de clinică digitală este accesul asistat.
Prin medicul curant din Medici’s, pacienții pot ajunge la apreciați specialiști sau la clinici din străinătate: Heidelberg/Mannheim, Wurzburg, Lyon etc. Acest serviciu se adresează pacienților cu probleme deosebite de sănătate, în special în stadiul de evaluare preoperatorie.
Transferul de documente se realizează online, securizat, iar investigațiile, în timp real, se fac asistate de medicul curant local. Pacientul poate fi pregătit complet pentru intervenția chirurgicală din străinătate, fără a mai face un drum suplimentar, premergător intervenției.
Cum se poate programa un video-meeting la un profesionist din străinătate?
Pacienții cu probleme medicale speciale, care se pregătesc pentru o intervenție medicală în străinătate (oncologică, neurochirurgicală, chirurgicală, cardiologică, pediatrică etc) pot lua legătura cu Clinicile Medici’s pe email la office@medicis.ro urmând a fi contactați, în scurt timp, de un consilier de sănătate Medici’s.
Telemedicina este o soluție simplă care oferă persoanelor acces la servicii medicale de calitate, rezolvând probleme, reducând costuri și pune la dispoziția medicilor o platformă rapidă și eficientă de comunicare cu pacienții sau între ei, fără limite geografice și costuri suplimentare.
Comenteaza