Clinicile Medici’s Timişoara, care şi-au câştigat deja un loc în rândul celor mai căutate şi apreciate unităţi de sănătate din oraş, vor fi prezente în perioada 7-8 februarie 2019, la expoziţia internaţională CONNEXT – CONFINDUSTRIA, ce se desfăşoară la Milano Congressi Convention Centre.
Clinicile Medici’s şi-au dovedit profesionalismul, atât prin grija şi comportamentul faţă de pacienţi, cât şi prin investiţiile pe care le-au făcut pentru dotarea cu echipamente medicale moderne, în scopul creşterii calităţii serviciilor medicale şi a competitivităţii lor pe piaţa medicală.
Clinicile Medici’s sunt principalul operator de servicii medicale corporate din regiunea de vest, cu peste 400 de companii client şi un număr de 50.000 de abonaţi permanenţi. În ultimul an, la serviciile Clinicilor Medici’s au apelat aproape 150.000 de pacienţi.
Pentru toate acestea, Clinicile Medici’s Timişoara au fost premiate cu Trofeul de Excelenţă “Brandul Anului 2018”, în cadrul Galei CCIAT – Topul Firmelor.
Comenteaza