Mâinile reprezintă cea mai expusă parte a corpului când vine vorba de contaminarea și de răspândirea germenilor. Mihaela Drăgoi, asistent medical șef la Clinicile Medici’s Timișoara, vine cu cele mai bune sfaturi în ceea ce privește o igienă corectă. 

Ce boli putem contacta prin mâinile murdare, cum să ne spălăm corect și ce putem face în cazul în care accesul la apă și săpun este limitat sunt doar câteva informații explicate în detaliu de specialistul Mihaela Drăgoi.

„Igiena corectă a mâinilor este un aliat de nădejde. Prin mâinile murdare se pot transmite diferite boli precum gripa, pneumonia, hepatita virală A, denumită și «boala mâinilor murdare», diferite parazitoze, boli ale pielii sau ale ochilor. Prin spălatul corect al mâinilor putem preveni răspândirea acestora. Igiena mâinilor este cel puțin la fel de importantă ca igiena dinților.”, spune Mihaela Drăgoi, asistent medical șef la Clinicile Medici’s Timișoara. 

Cum ne spălăm corect pe mâini? 

Potrivit specialistului, modalitatea corectă de a ne curăța mâinile în 6 pași simpli este următoarea:

  1. Umezirea mâinilor cu apă curată, călduță;
  2. Aplicarea săpunului în cantitate mică;
  3. Frecarea cu săpun a mâinilor, a degetelor și a spațiilor interdigitale timp de cel puțin 20-30 de secunde;
  4. Frecarea cu săpun a unghiilor timp de cel puțin 20-30 de secunde;
  5. Clătirea mâinilor cu apă curată, călduță;
  6. Uscarea mâinilor folosind un prosop curat din bumbac sau de unică folosință.

De asemenea, atunci când accesul la apă și săpun este limitat, din varii motive, putem folosi un dezinfectant pe bază de alcool. „Este important de știut că nivelul concentrației acestuia trebuie să fie de 60-70% pentru a curăța eficient. Aplicarea dezinfectantului pe bază de alcool se face prin frecarea palmelor pentru cel puțin 15-20 de secunde, respectând pașii de spălare a mâinilor, prezentați anterior.”, a explicat Mihaela Drăgoi.

 Când trebuie să ne spălăm pe mâini?

„Pentru protejarea sănătății noastre și totodată a celor din jur, este foarte important ca spălarea mâinilor să se facă înainte și după efectuarea diferitelor activități, cum ar fi pregătirea mâncării, hrănirea animalului de companie sau folosirea toaletei. Trebuie să ne spălăm pe mâini înainte de a lua medicamente, înainte și după consumul de alimente, gătirea alimentelor  mare atenție la carne și ouă, demachiere, tăierea unghiilor, folosirea toaletei, suflarea nasului, tratarea unei plăgi, schimbarea scutecului. De asemenea, după ce am ajuns acasă, la serviciu sau la școală. Trebuie să ne spălăm după ce am utilizat tastatura calculatorului sau telefonul, după înot, dar și după strănut sau tuse. Spălatul corect al mâinilor este cel mai simplu și cel mai de nădejde aliat al nostru în menținerea stării de sănătate și este important să nu uităm acest lucru.”, a încheiat specialistul.

 

Sursa: expressdebanat.ro

https://expressdebanat.ro/specialist-medicis-timisoara-prin-mainile-murdare-se-pot-transmite-diferite-boli-gripa-pneumonie-hepatita-virala-a/?fbclid=IwAR1sV-ARbBOhMK3OfZyanO7M9Z6YWjrKRYYychTZEC2wje7_JtpkRdo8tCM