Youth Elite, programul Universității de Vest din Timișoara adresat elevilor olimpici sau cu rezultate excepționale în comunitate, a fost susținut, în acest an, de către Clinicile Medici’s Timișoara.

Elevi olimpici sau cu rezultate excepționale din Timiș, Hunedoara, Iași sau Vaslui, care își doresc să facă o carieră în medicină, au fost implicat, activ, în activitatea de sănătate a uneia dintre cele mai apreciate rețele locale de sănătate din Timișoara: Clinicile Medici’s.

Youth Elite oferă olimpicilor sau tinerilor cu rezultate excepționale în comunitatea din care fac parte, o experiență inedită, bazată pe educația alternativă.

Timp de o săptămână, ei vor face cunoștință cu Timișoara, se vor bucura de activități practice cu impact social și vor afla ce carieră li s-ar potrivi prin programe de orientare în carieră și discuții libere cu reprezentanți din diferite domenii. 

România pierde anual aproximativ 10% din absolvenții săi de bacalaureat (în esență cei mai buni exponenți ai generației lor) care merg să studieze și apoi să lucreze în străinătate, nemulțumiți fiind de ceea ce le oferă societatea românească în general și comunitatea în care trăiesc în particular.

”Este de dorit ca acest ”brain drain” românesc să fie diminuat și de asemenea să facem eforturi împreună pentru a atrage către Timișoara cei mai buni elevi ai liceelor românești, convinși fiind că dumneavoastră angajatorii din Timișoara oferiți oportunități de carieră competitive cu cele din alte țări europene, iar noi universitățile timișorene oferim studenților noștri posibilitatea de a studia programe educaționale de calitate atât în Timișoara cât și în universitățile noastre partenere de pe toate meridianele globului (prin intermediul Erasmus+)”, susțin inițiatorii proiectului Youth Elite.

Minds Hub (primul hub colaborativ studențesc din România) derulează în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și mai mulți parteneri din mediul de afaceri a treia ediție a ”Youth Elite @Timișoara”.

Proiectul aduce în Timișoara între 60-80 de elevi olimpici de clasa XII-a, pentru a cunoaște orașul, pentru a cunoaște universitățile și perspectivele de carieră în firmele din regiune, prin intermediul unor activități inedite.

Și pentru că vorbim de elevi superdotați și creativi, ei vor fi provocați să se implice activ în proiecte de impact pentru comunitatea din Timișoara.

Este vorba de oferirea unei experiențe unice celor mai buni elevi de liceu din România în raport cu orașul Timișoara, dar și cu angajatorii și universitățile din Timișoara.

Promovarea centrului universitar Timișoara prin intermediul celor mai buni elevi în liceele din care aceștia provin.

Atragerea unui număr cât mai mare de elevi olimpici și sefi de promoție către Timișoara, ei fiind la rândul lor adevărați ”influencers” pentru colegii lor și pentru părinții acestora.

 

Sursa: ziuadevest.ro

https://www.ziuadevest.ro/youth-elite-2019-programul-uvt-adresat-elevilor-olimpici-sustinut-de-catre-clinicile-medicis-timisoara-2/?fbclid=IwAR13wUeB9jDOLPerGhsRJVCxW4m9we6L_hZYA_Jve_WRre24ppVuwYo-bUA