Dr. Marius Dan Havrincea
Medic specialist în medicină generală și medicina familiei, instructor coordonator First Aid
Minutele, chiar secundele scurse de la producerea unui eveniment și până la sosirea echipajului de salvare decid viața victimei. Fiecare cetăţean are datoria morală de a cunoaşte măsurile elementare de salvare, iar în cazul companiilor legea însăși o impune. Uniunea Europeană recomandă ca 5% dintre salariații unei companii să fie instruiți în acordarea primului ajutor.
Instruirea în prim ajutor, de la obligația morală a cetățenilor la obligația legală a companiilor
Primul ajutor poate fi definit ca totalitatea manevrelor de îngrijire în caz de accident, traumă sau boală (acută), având ca scop protejarea vieţii şi alinarea suferinţei. Învățarea și antrenarea se fac prin instructori certificați, atât teoretic, cât şi practic (pe manechin, în scenarii reale). Persoana instruită în acordarea primului ajutor poate să recunoască nevoia de ajutor, să acorde îngrijiri folosindu-şi competenţele, recunoscându-şi limitele şi căutând sprijin suplimentar, dacă este cazul.
De ce angajatorii organizează cursuri de prim ajutor
Angajatorul are obligaţia legală de a asigura logistic primul ajutor. Și tot angajatorului îi revine răspunderea pentru eventualele consecințe și invalidități cauzate salariaților, în cazul în care nu a luat toate măsurile pentru prevenirea acestora și pentru instruirea corespunzătoare a angajaților .
De ce ezită oamenii să acorde primul ajutor
- De teama răspunderii – deşi, conform legii (95/2006), „persoanele fără pregătire medicală care acordă primul ajutor, în mod voluntar, cu intenţia de a salva viaţa unei persoane, nu răspund penal sau civil.”
- De teama de accidentare – de aceea, înainte de orice acţiune, discutăm despre siguranţa salvatorului.
- De teama de contaminare cu boli transmisibile – motiv pentru care se folosesc batista salvatorului, masca de resuscitare şi mănuşile.
- De teama de a nu face mai mult rău – la curs se învaţă riscul calculat, pentru a nu agrava starea victimei.
- Din nepăsare şi neinstruire – dincolo de simţul civic, imaginaţi-vă că în fața voastră stă rănit propriul copil, sau prieteni, sau colegi. Viaţa lor va depinde de câteva gesturi simple. Chiar și în stop cardiac, apăsând corect pieptul victimei, putem menţine în viaţă creierul şi inima până soseşte ambulanţa, crescând rata de supravieţuire de la 0 la 70%.
Câteva exemple de manevre de bază
În modulul esențial de prim ajutor se învață cunoștințele vitale, care pot fi cruciale în salvarea vieții, în caz de înec, hemoragie, arsură, electrocutare, plagă, entorsă gravă, luxaţie, fractură, criză de astm bronşic (sufocare), infarct miocardic (durere mare de piept) etc. De asemenea se învață manevrele de bază privind extragerea, poziționarea corectă a victimei, masajul cardiac extern și utilizarea defibrilatorului automat extern.În cazurile grave se sună la 112 şi se continuă manevrele de prim ajutor până la sosirea echipajului medical.
Minutele, secundele scurse de la producerea unui eveniment și până la sosirea echipajului de salvare decid viața victimei. Iar buna pregătire a personalului din companii în acordarea primului ajutor poate face diferența între viață și moarte.
Comenteaza